Sistemul de urgențe medicale - o tragică iluzie

20/08/2018

Având endometrioză, am reușit ca în decursul anilor să mă familiarizez cu acest sistem de urgențe național. Cu toate acestea, de fiecare dată, angajații sistemului reușesc să mă surprindă în toate modurile posibile.

Endometrioza a fost descoperită târziu, deoarece medicii aveau impresia că doresc să-i vizitez din lipsă de atenție. Această atitudine total neprofesională, lipsită de orice empatie sau bun simț, m-au costat enorm. Lipsurile nu pot fi înlocuite cu nimic.

Chiar și după mediatizarea intensă a bolii, încă sunt persoane care consideră că endometrioza este doar o boală care nu te lasă să faci copii și noi, în loc să ne împăcăm cu ideea suntem niște smiorcaite și jumătate.

În urma ultimei intervenții, s-a reușit îndepărtarea tuturor focarelor de endometrioză, chiar dacă partea de adenomioză a rămas să o tratez medicamentos, dacă se poate. Au reușit să mă pună pe picioare, chiar dacă asta a presupus o considerabilă rezecție de colon și intestin, pe lângă toate intervențiile din sfera ginecologică de care mai bine nu discutăm deoarece as "mulțumi"  multor medici pentru această contribuție monumentală. Ultima echipă pot spune cu mâna pe suflet că mi-a salvat viața și le mulțumesc din suflet, dar chiar și așa, nu pot spune că viața mea ar fi normală fără un anumit grad de efort zilnic ce presupune: o dietă strictă, un stil de viață sănătos, o vestimentație în care să mă simt confortabil și reducerea gradului de stres cotidian.

Ei asta e o problemă! Stresul pe care medicii în loc să îl reducă, ei sunt cei care amplifică stresul pe care îl ai deja în așa o manieră de poți ajunge la comportamente ce în mod normal nu ai fi capabil de ele.

Am tot auzit de diverse probleme ale echipajelor salvare/ ambulanță, SMURD și nu pot spune nici ca le-am înțeles, nici ca nu le-am înțeles până astăzi.

De câteva zile am simțit că am răcit sau m-am ales cu o infecție urinară pe care am încercat să o tratez cu ceva pastile de merișor și uleiuri esențiale.

Nu a funcționat foarte tare, pentru că astăzi, durerea de rinichi, sau reflectată în acea zonă, combinată cu cea de spasme intestinale (cu care m-am ales în urma numeroaselor operații și pe care o țineam sub control prin alimentație, dar care este stimulată de orice contracție a abdomenului), au reușit să mă pună la pământ la propriu.

Am ajuns la servici și am simțit cum urcă gradul de durere. Am luat un spasfon, preventiv, pentru că deja cunosc cum se manifestă aceste dureri și am încercat să imi văd de treabă.

Nu am reușit. Durerea a început să urce și mai tare până când nu am mai putut mișca nici măcar un deget. Nu am putut discuta cu colegii, nu am mai putut face efectiv nimic. Ma paralizase. Inghețasem sub acea durere acută și nimic nu părea să ajute. Cu ajutorul unei colege, am reușit să mai înghit o pastilă de spasfon și am sperat că măcar de această dată durerile să mă părăsească, așa cum o făceau de obicei și să-mi continui activitatea.

Nici de această data nu am ieșit învingătoare și din cauză că acele spasme au reușit să-mi îngreuneze respirați,iar colegii mei au început să se panicheze, au chemat salvarea.

Foarte mare greșeală.

A venit o tipă, cu o gură cât o șură și a început să ne facă ordine în birou. Eram ca la școală. Ne-a explicat, cu un ton de femeie din piață, că salvarea nu este taxiul nostru și a continuat pe acel ton să ne pună la punct pe cît putea. Nu aveai voie să vorbești nimic dacă nu erai întrebat....dar ea mă întreba tot pe mine și eu nu puteam răspunde de durere. Durerea era paralizantă, iar ea tot continua să urle la mine și să-mi explice că trebuie să mă calmez și să-i spun ce am.

Toată scena a fost pe cât se poate de ridicolă. Am chiar încercat să vorbesc cu ea, când am simțit că durerile și spasmele îmi permit, dar femeia vorbea continuu pe o voce cât se poate de ridicată și chiar nu puteai să o acoperi. Ar fi trebuit să fii sănătos tun, să-i faci față.

Am dat cu mâna în masă sub semn de protest, iar colegele au atenționat femeia că doresc să vorbes, dar am nevoie de timp și de liniște ca să o pot face.

Gestul meu de a o atenționa se pare ca nu a fost foarte apreciat, deoarece, tipa, ofensată rău, s-a oferit sa-mi dea un diazepam pentru nervi. Probabil pentru acei nervi pe care mi i-a făcut ea suplimentar. Cică nu înțelegea, de ce sunt agitată? Oare cuvântul spasme și intestinale nu aprindeau nici un beculeț în capul ei?

Nu am apreciat nici eu gestul, chiar deloc și de această dată am înțeles toate acele persoane care se enervează pe membrii echipajului, îî bat sau le sparg geamurile.

Nu trebuie să crezi că dacă te aflii pe o salvare esti Dumnezeu și nici nu poți să îti bați joc de viața oamenilor așa cum vor mușchii tăi. Nu este placut să fii în locul niciunui bolnav și pe cuvânt nu am chemat salvarea să mă duc să-mi cumpăr pantofi.

Dacă aveam nevoie de 10 taxi, mi le permiteam. Puteam să merg și cu una din mașinile de la servici sau cu propria mea mașină, dar problema era că nu mă puteam mișca de durere, nu puteam vorbi, nu puteam să mă concentrez pe nimic și aveam o stare permanentă de greață.

Mi-a făcut într-un târziu o injecție cu un piafen, un no-spa si încă ceva. Durerea s-a mai potolit în sensul în care am reușit să cobor până la mașină. La spital mi-am mai făcut o tură de calmante și nici chiar așa, durerea nu m-a lăsat.

Imi descoperiseră o infecție urinară, însă fără o urocultură nu se poate prescrie un tratament precis și cum spitalul nu oferă așa ceva, am hotărât împreună cu doctorița de gardă de la spital să merg în ziua următoare și să-mi plătesc o analiza, iar pe urmă să merg la medicul de familie și să-mi rezolv problema.

Am apreciat profesionalismul doctoriței de gardă. Femeia aceasta chiar a înțeles că am un istoric medical cam bogat și nu are sens să facem încercări la ghici, cea mai bună variantă fiind de a merge la sigur pe un antibiotic care să-mi rezolve problema.

Asemeni doctoriței de gardă, am întâlnit și o doamnă doctor care mi-a făcut ecografia și am fost mulțumită de profesionalismul și atenția cu care a tratat cazul.

Nu același lucru as putea sa-l spun și despre alti medici de gardă, din experiența trecută de pe holurile urgenței în care am fost nevoită să ascult o întreagă conversație despre cura de slăbire a doemnei doctor și faptul că aceasta slăbise doar 5 kg cu aceeași cură de slăbire prin care colegul ei slăbise 10. O informație foarte utilă în momentul în care aștepți ca cineva să te bage în seamă la urgențe.

Soțul meu, foarte supărat le-a scris un comentariu picant pe pagină. 

Sincer, când auziți ca echipajul unei salvări a pățit ceva, chiar dacă nu dați dreptate pacientului, măcar ar fi bine să nu îl condamnați.

Nu cred că dacă ai avea o soție, soră, fiică, mamă și ai asista la o asemenea scenă în care bolnavul este certat, tratat cu o asemenea lipsă de respect și ignorat pe partea medicală în momentele când are cea mai mare nevoie de ai putea să stai calm și să privești detașat lucrurile de parcă ai viziona un film. Dacă poți, atunci chiar ai o problemă!

Un asemenea tratament trebuie condamnat, înlăturat, disprețuit! Ar trebui ca fiecare pacient să fie tratat cu respect. Aici fac apel și la acele asistente care în loc de dumneavoastră folosesc apelativul "matale" ca să-și permită să vorbească la per tu cu bolnavul. Nu e cool. E cât se poate de urât și jignitor. Dacă cineva vorbește cu voi respectuos, este imperativ necesar să adoptați același comportament. Dacă nu știți să vorbiți, sau să vă comportați, vă puteți oricând schimba meseria pentru că nu faceți un serviciu nimănui, ba din contră s-ar putea să întăutățiți  starea cuiva prin atitudinea voastra lipsită de cei șapte ani de acasă, bun simț, empatie (dacă știți ce înseamnă).

Toți avem un job stresant, solicitant,cu responsabilitate, la care trebuie să mergem zilnic și în care să încercăm să fim fresh în fiecare zi, empatici, sociabili și chiar dacă, pentru anumite persoane, acest lucru presupune un efort suplimentar, eu chiar îmi dau toată silința să realizez aceste lucruri zilnic, iar atunci când am eu nevoie de atenția cuiva, să reușească să lucreze cu aceeași responsabilitate și bun simț cu care lucrez și eu la rândul meu.

Încercați de fiecare dată să vă gândiți ca tratați un membru din familia voastră. Încercați să vă vedeți pe voi în acestă postură și să încercați să vă recuperați acea urmă de umanitate care încă sunt sigură că se mai ascunde în voi. Acea urmă de umanitate pe care l-a avut șoferul de pe salvare care mi-a arătat compasiune și m-a ajutat să cobor.

Uneori un gest, poate salva viața cuiva, iar în domeniul vostru, este ceva esențial.

Distribuie pe Facebook

Distribuie pe Twitter

Distribuie pe Google+

Distribuie pe LinkedIn

Distribuie pe Pinters

 

Site creat în WebWave