Ioana - Un exemplu de voință, demnitate și pasiune

14/07/2018

Ioana este verișoara mea primară, o ființă foarte dragă mie și care s-a remarcat încă din primii ani ai copilăriei printr-o incredibilă voință și dragoste de viață cum rar iți este dat să întâlnești.

Recent am întrebat-o dacă ar dori să-și împărtășească experiența de viată și să mă lase să scriu despre ea un articol, în intenția mea de a vă oferi exemplu de verticalitate, voință, dragoste de viață, educație, credință și alte însușiri asemenea pentru a vă ajuta să înțelegeți că indiferent prin ce treceți în momentul de față, întotdeauna dintr-o lămîie putem face o limonadă.

Ioana pentru mine înseamnă un exemplu, iar în următoarea parte a articolului, o las pe ea să vă spună povestea ei.

Cine sunt eu?

Mă numesc, Ioana Pleș și am 24 de ani. În urma unei operații la coloană (operație care mi-a fost făcută la trei săptămâni de la naștere și la care mi-a atins nervul) am rămas în scaun rulant. Am și o vorbă pe care mereu o ziceam: eu în loc să învăț să merg, am învățat să dau la roți. Dar această problemă (cum o numesc unii, pentru că eu nu o numesc așa) nu m-a făcut să fiu o persoană retrasă, pesimistă și tristă, ba din contră pot spune că sunt foarte veselă și mereu cu chef de viață. Îmi place să iau viața așa cum vine ea, cu bune și rele, fiindcă asta înseamnă să trăiești. Dacă viața ar fi tot timpul perfectă și fără probleme, nu am simți că trăim.

Niciodată nu mi-a plăcut să mă plâng sau să provoc milă, tot timpul am încercat să demonstrez că pot și singură, chiar dacă nu îmi era foarte ușor. Am avut și familia alături care mereu mă susțineau în tot ceea ce îmi doream. Cel mai greu mi-a fost când m-am mutat la oraș, eu fiind de la țară. Asta s-a întâmplat cam prin 2009, când am venit în Oradea la liceu. Nu cunoșteam pe nimeni, mă gândeam ce reacție o să aibă colegii, profesorii, dacă o să mă accepte. Au fost dificile primele două săptămâni, până ne-am cunoscut și după pot spune că m-am simțit minunat, mi-am făcut prietenii și toate temerile alea au dispărut.

Să merg la liceu, nu mi-a fost greu, deoarece stăteam aproape și nu trebuia să iau ceva transport, iar la intrare în școală aveam rampă. Mai greu a fost după ce m-am înscris la facultate. Trebuia să merg cu tramvaiul/autobuzul, acestea nefiind adaptate, iar unele cursuri le aveam la etaj (fără lift). Norocul meu au fost colegii; dar în special cea mai bună prietenă a mea, care tot timpul mă ajuta. Și uite așa , cu obstacole, dar cu ajutor am reușit să îmi termin studiile.

Am vrut să mă înscriu și la master, dar am stat m-am gândit și mi-am dat seama că în tot acest timp m-am concentrat mai mult pe școală, uitând de mine. Am renunțat să mai fac recuperare, decât foarte puțin, așa că ultimii doi ani mi i-am dedicat în totalitate mie. Am făcut recuperare, am participat la tabere (tabere organizate special de Fundația Motivation pentru persoane în scaun rulant) unde am învățat lucruri noi și am cunoscut persoane minunate, care pe lângă toate greutățile pe care le au (unele mai grave decât ce am eu), mai au curajul să zâmbească și să meargă înainte. Am încercat să joc și baschet, nu prea m-am descurcat, dar a contat că m-am distrat, am învățat să trag cu arcul. Anul acesta mi-am mai adăugat în portofoliul meu încă două dorințe pe care le aveam, am participat la maraton, unde am alergat 5km în 35 de minute și mi-am luat permisul de conducere.

Mai îmi doresc o mașină și un serviciu , pentru a spune că sunt complet independentă și știu că o să reușesc și asta, iar în viitor sper să îmi fac și o familie. În încheiere, vreau să precizez faptul că dacă ai o dizabilitate sau orice alte probleme nu înseamnă că nu poți să faci ce îți dorești. Dacă avem dorință și credință, fiindcă trebuie să credem că Dumnezeu ne ajută și este mereu lângă noi, o să reușim. Și mai e o chestie, atunci când simțim că nu mai putem și că viața e prea dură cu noi, să ne gândim că undeva sunt alții care trăiesc și mai rău și totuși zâmbesc.

Ioana a terminat Facultatea de Jurnalism la zi, cu frecvență normală și a avut rezultate remarcabile, drept pentru care sunt sigură că își va îndeplini toate dorințele într-o manieră unică, așa cum toată viața a reușit.

Sunt convinsă că fiecare poate să-și depășească limitele și să exceleze în propria viață dacă își urmează legenda personală cu dragoste, responsabilitate pentru tot ceea ce ne înconjoară, pasiune, determinare și credință.

Poți să faci orice dacă nu te limitezi singur.

Distribuie pe Facebook

Distribuie pe Twitter

Distribuie pe Google+

Distribuie pe LinkedIn

Distribuie pe Pinters

 

Site creat în WebWave