Endometrioza - Dieta pentru zile senine

26/06/2018

Această carte este un succes al meu personal și are o valoare sentimentală deosebită.

Am început să scriu această carte după ce, în urma unei intervenții complicate de endometrioză m-am ales cu diverse intoleranțe și probleme digestive pe care nu am stiut să le gestionez.

În urma numeroaselor încercari alimentare care m-au purtat pe toată scara durerilor de la mici, la foarte mari și chiar la leșin, am reușit într-un final, după mult studiu, răbdare și putere, să găsesc o dietă care să-mi permită să duc o viață normală.

Pozele din această carte mi-au oferit entuziasmul necesar de a încerca noi rețete, de a adapta rețetele primite sau pur si simplu de a orna un platou într-o formă inedită care să-mi alunge din gânduri ideea de regim pe viață.

Când am reușit să finalizez cartea, am dobândit o experientă unică și am reușit să înteleg că acest "regim alimentar", această dietă de endometrioză este în sine un mod de viața mai sănătos decât am cunoscut vreodată. 

Dieta în endometrioză presupune renunțarea la alimentele care produc inflamații, cum ar fi: 

I. Zahărul

II. Glutenul

III. Lactatele

Acestea sunt principalele alimente inflamatoare la care se mai adaugă și altele în funcție de gradul avansat al bolii, intervențiile chirurgicale avute.

În cazul meu, regimul alimentar presupune un nou stil de viată, și exclude: fructele crude (cu excepția: zmeurei, coacăze, cireșe-după un an de la operație și nu înainte deoarece produc balonare intensă, kaki, ananas), legume care balonează sau provoacă aciditate, gluten, zahăr, vegeta, lactate, ulei rafinat, sucuri - înafară de limonadă care este foarte bună, prăjeli, semipreparate, mâncarea care nu este proaspăt gătită- cu excepția ciorbei, sucuri/ape carbogazoase, îndulcitori- cu excepția mierii de albine naturale, carnea mai puțin cea de pește și pui de casă (dar și acestea mai rar deoarece se digeră ceva mai greu), alimentele procesate, tratate, injectate. 

Având în vedere că am trecut printr-o experiență initial traumatizantă, la care am reusit să-i creez un final fericit, am dorit să vin în ajutor femeilor/ persoanelor, aflate în situații similare și pentru care această carte ar reuși să le ofere un confort psihologic, un ajutor, un început mai bogat decât cel pe care l-am avut eu.

Consider că împărtășirea experiențelor de viață ne ajută să evuluam mai frumos.

Aștept cu drag experiențele voastre în ceea ce privește endometrioza, dieta în endometrioză dar și evoluția voastră personală și modul în care vi s-a schimbat viața. 

Pentru cei care nu au endometrioză, dar au persoane dragi langă ele care suferă de această afecțiune, le doresc multă răbdare, putere și să nu uite că și părerea lor și implicarea lor contează deosebit de mult. Aș dori să știu și părerea voastră despre cum vi s-a schimbat viața lângă acea persoană dragă cu endometrioză.

 

Dieta se potrivește pentru următoarele persoane: cele care sunt diagnosticate cu endometrioză, cele care au avut intervenții chirurgicale care au presupus rezecții de colon, de intestin, de partea digestivă in general - persoane cu sau fară endometrioză.

Cu drag,

                   Diana Bartha

 

Varianta eBook a cărții în limba română se poate comanda aici

 

 

Varianta editată a cărții în limba română se poate achiziționa aici

Distribuie pe Facebook

Distribuie pe Twitter

Distribuie pe Google+

Distribuie pe LinkedIn

Distribuie pe Pinters

 

Site creat în WebWave