Ce cauzează depresia?

16/04/2019

În majoritatea cazurilor, depresia este cauzată de dezechilibrele hormonale sau chimice produse în organism și poate fi un semn de avertizare timpurie a unor afecțiuni precum cele ale glandei tiroide. Rezolvarea problemei principale duce atât la tratarea depresiei cât și la îmbunătățirea stării de sănătate a organismului.

Probabil ați auzit despre serotonină și dopamină. Acești doi neurotransmițători sau substanțe chimice din creier care transmit semnale între celulele nervoase din întregul corp. Serotonina funcționează pentru a vă menține starea de spirit fericită, în timp ce dopamina vă ajută să vă concentrați. Deci, atunci când există un deficit al acestor neurotransmițători, starea voastră de spirit, memoria și alte funcții ale creierului se înrăutățesc. Depresia este unul dintre rezultatele dezechilibrului neurotransmițătorilor.

Motivele pentru care substanțele chimice din creier pot fi dereglate

În primul rând, neurotransmițătorii care reglează starea de spirit, cum ar fi serotonina și dopamina, pot fi epuizați din cauza efectelor secundare ale medicamentelor sau datorită funcționării necorespunzătoare a anumitor sisteme din corp.

În al doilea rând, organismul se poate să nu producă suficiente astfel substanțe chimice ca rezultat al deficiențelor nutritive.

Ce înseamnă acest lucru?

Înseamnă că adoptarea unei diete zilnice care să ofere organismului toți nutrienții necesari, vă pot scăpa și de depresie și de alte probleme de sănătate influențate hormonal.

Alte elemente care pot cauza depresia:

  • consumul de antibiotice, medicamente pentru reglarea tensiunii arteriale

  • lipsa exercițiilor fizice

  • lipsa aerului curat

  • stresul

Nivelul de energie scade după-amiaza? Vă plac carbohidrații sau sarea? Suferiți de oboseală, insomnie sau îngrășare?

Acestea sunt semne des întâlnite, cauzate de problemele hormonale și care pot declanșa depresia. Hormonii influențează aproape fiecare celulă și organ din corpul vostru și sunt strâns legați de funcția cerebrală și apariția depresiei.

Cele mai recente cercetări în domeniu susțin că societatea actuală suferă de stres cronic, fiind suprasolicitată, hrănită deficitar și cu un timp de recuperare aproape inexistent.

Insecticidele, pesticidele, zahărul și alimentele procesate cauzează dereglări hormonale care în cele din urmă duc la depresie.

Se știe că:

  • Vitaminele B5 și C ajută la la reglarea glandelor suprarenale care controlează cortizolul, hormonul de stres

  • Aportul de vitamina D ajută la combaterea depresiei

  • Alergia sau intoleranța la gluten poate fi cauzată de către tulburările tiroidiene

Sunteți îngrijorate? Observați problemele până în cele mai mici detalii?Vă simțiți tot timpul iritată? Vă place zahărul sau cofeina? Sunteți obosite mai tot timpul? Amânați tot mai multe lucruri? Uitați frecvent? Aveți probleme cu concentrarea?

Toate aceste simptome pot fi declanșate de dezechilibre chimice la nivelul creierului, cum sunt serotonina sau dopamina. Probabil că vă întrebați cum s-au produs aceste dezechilibre chimice?

Cele mai multe sunt cauza unei alimentații necorespunzătoare.

Știați că suplimentele omega-3 s-au dovedit a fi excelente în creșterea nivelului serotoninei în creier?

Țările cu cel mai mare consum de grăsimi omega-3 au rate de depresie de 60 de ori mai mici decât cele cu nivel mai scăzut de grăsimi omega-3.

Pentru a crește nivelul serotoninei puteți consuma alimente precum: migdale, ouă, somon, creveți.

Suplimentul de aminoacizi esențiali este benefic în cazul deficitului de dopamină

Consumul de zahăr amplifică atăt problemele de sănătate cât și cele legate de depresie. Consumul de zahăr poate declanșa apariția depresiei și este de evitat neavând absolut nici un aport benefic asupra organismului.

Pentru a evita zahărul este de preferat să nu consumați nici un produs care ar putea să îl conțină.

Pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată este bine să consumați legume cât mai variate și din surse sigure și să beți suficientă apă de calitate.

Sursa:

https://universityhealthnews.com/subscription-offers/uhn-natural-remedies-for-depression-2/?mqsc=D4046663&utm_source=WhatCountsEmail&utm_medium=UHNUHN%20Spotlight&utm_campaign=Publisher%20Spotlight_NaturalRemediesDepression

Site creat în WebWave